Duplex pe Caraş, munţii Banatului

Clever Code Software 2009

Un munte pentru Dumneavoastră

Trasee turistice

Ajunşi în şa, la colţul livezii, spre dreapta mult înapoi, în coborâş destul de abrupt, o potecă mai puţin circulată se duce pe malul Caraşului într-o

frumoasă poiană cu izbuc. Noi vom urma drumul de căruţă din dreapta, care ne urcă printre pruni şi nuci la curtea unui sălaş fotogenic.

De aici nu mai avem potecă clară, păstrăm direcţia şi ţintim trecerea cea mai largă printre tufişurile din faţă. Cu puţin noroc, în a doua parte a lui mai, un

covor de frăguţe aromate ne face înaintarea extrem de înceată... Ieşim imediat la abrupt şi ne înscriem pe poteca ce vine din dreapta. În faţa noastră,

dealul Zâglavac, cu stâncăriile pe care a fost ridicată cetatea, pare greu de cucerit. Din fericire, păstrând poteca de pe marginea abruptului, foarte

spectaculoasă, dar de loc periculoasă, ajungem repede sub zidurile cetâţii, după o frumoasă căţărare pe lapiezuri (calcar cu frumoase forme de

eroziune). Fie că descoperim o potecă puţin la stânga care urcă un dâmb, fie că urcăm câţiva metri printre tufele din şanţul de apărare săpat în stânca

din stânga zidurilor, ajungem într-o potecă vizibilă care vine din stânga, pe care o urmăm spre dreapta pentru a intra în cetate. Memorăm locul cu

atenţie, deoarece pe aici ne vom întoarce la şosea. Cetatea, numită de localnici "Grat" beneficiază de fortificaţii naturale aproape impenetrabile, deci

este bine să nu rătăcim poteca de întoarcere. Cetatea a avut importanţă cel puţin de la anii 1200, aparţinând Comitatului Regal de Caraş. Astăzi se

păstrează destul de bine o parte din ziduri, beciuri, urmele unui rezervor de apă şi guri de tragere pentru arcaşi. Pentru noi,

cea mai atractivă parte se află la capătul opus intrării spre sud-est, unde ne aşteaptă mai multe puncte de belvedere atârnate

la peste 250 metri deasupra cursului zgomotos al Caraşului. O mică vatră de foc şi câteva platforme moi şi înierbate ne fac să

pierdem uşor ritmul trecerii timpului. Înconjurată pe trei laturi de abrupt, legată de restul lumii printr-o creastă îngustă, cu

vizibilitate pe trei direcţii la zeci de kilometri, cetatea va fi fost la acele vremuri pe cât de importantă pe atât de uşor de apărat.

Cu toate acestea este cucerită de turci şi apoi îşi pierde importanţa strategică. Ne întoarcem la poteca din partea de nord-vest

a cetăţii, care coboară uşor printre tufişuri, se arcuieşte la dreapta şi trece un gard pe lângă care coborâm câteva minute. Pe

un copac marcaje deteriorate triunghi roşu reprezintă o derivaţie a traseului pereche a duplexlui, pe care îl descriem ceva mai

jos, sectorul Prolaz-Şosea. Prindem o potecă bine călcată care vine din dreapta, pe care o

urmăm printr-o strungă în gard şi o coborâre accentuată la livada netedă de jos (marcajul

triunghi roşu continuă pe lângă gard şi intră în pădure, dar se ghiceşte şi pe bolovanii de

lângă poteca urmată de noi). Ajunşi în livadă, ne deplasăm în voie printre dolinele

înierbate, alegând de fiecare dată poteca din stânga. În puţine minute suntem la mica

înşeuare din care am urcat spre sălaş. De aici până la şosea mai avem ceva mai mult de

10 minute, iar traseul este cunoscut. Dacă nu ne-am relaxat suficient, sau dorim nişte apă

curată şi rece de izvor, putem coborî pe un drum de căruţă înierbat de-a lungul plantaţiei de pini. Drumul se bifurcă

spre stânga, printre pini şi bolovani, apoi coboară în serpentine largi şi odihnitoare la livezile din lunca râului Caraş,

iar apoi la apă, într-o frumoasă poiană cu iarbă, nuci şi izvor.