Recomandările de mai jos sunt destinate drumeţului mai puţin experimantat, care doreşte să parcurgă traseele montane prezentate în această secţiune.
1. Cine poate merge pe munte? Pe munte poate merge aproape oricine poate merge pe jos. Deoarece urcuşul şi coborâşul presupun efort mai mare decât
mersul pe trotuar, persoanele cu probleme de sănătate vor alege trasee uşoare, pe care le vor parcurge încet şi numai parţial, cu gândul la drumul de
întoarcere, care, de regulă, necesită la fel de mult efort. Încet şi cu atenţie, organismul se fortifică (între anumite limite), mersul devine mai sigur, echilibrul
mai bun, iar satisfacţia mai mare. Persoanele cu afecţiuni vor avea asupra lor medicaţia corespunzătoare, vor alege numai poteci sigure, circulate şi vor
face excursii numai pe vreme bună. Drumeţiile sunt foarte indicate pentru persoanele cu kilograme in plus, care nu vor forţa, dar vor încerca să păstreze
un ritm de mers rezonabil pe o perioadă cât mai mare de timp.
2. Când să mergem pe munte? Muntele este frumos în orice anotimp, dar gradul de dificultate al traseelor este diferit în funcţie de condiţile meteorologice.
În sezonul rece, ziua mult mai scurtă şi energia suplimentară consumată de organism pentru a contracara efectele frigului fac majoritatea traseelor
inaccesibile turiştilor neantrenaţi. Dacă este zăpadă, aceasta poate încetini viteza de mers, până aproape la zero. Potecile nu se mai disting, pericolul de
accidentare este mai mare, datorită porţiunilor alunecoase sau obstacolelor ascunse sub zăpadă. Deşi marea majoritate a traseelor noastre se desfăşoară
la altitudini mai reduse, abrupturile prezente mai peste tot favorizează avalanşele, mărturie stând crucile înşirate de-a lungul potecilor. Sfatul nostru este să
nu parcurgem trasee necălcate sau dificile în perioada cu zăpadă, decât dacă avem echipament potrivit şi experienţă. În restul perioadelor, vom evita
excursiile pe vreme rea, ploaie, ceaţă, vânt puternic. Să nu uităm că după câteva sute de metri de urcuş, condiţiile atmosferice sunt de multe ori mult mai
aspre decât cele din vale. Dacă îl prinde vremea neprielnică, înserarea, dacă are dubii asupra potecii, este obosit, sau s-a întâmplat ceva neplăcut, turistul
inteligent se reîntoarce pe acelaşi drum, fără nici un regret, dar cu promisiunea că va reveni, porţiunea parcursă fiind oricum o experienţă pozitivă.
Purtătorii de ochelari pot avea probleme cu aburirea lentilelor pe ploaie, ceaţă sau frig, deci vor avea asupra lor cele de trebuinţă.
3. Ce să avem la noi?  În primul rând echipament corespunzător. Haine şi încălţăminte de calitate, în care ne simţim bine şi mergem uşor. Echipamentul
care produce rosături, nu permite aerisirea, este prea strâmt sau cade de pe noi, transformă excursia în coşmar. Recomandăm produse dedicate, de
calitate, aşa numitele “high tech”; în lipsa acestora, clasicele ţesături de bumbac şi lână sunt binevenite. Atenţie la încălţăminte: ea este foarte solicitată în
timpul mersului. În general, încălţămintea de oraş si cea de sport nu rezistă la pietrele ascuţite de pe potecă, nimic fiind mai neplăcut decât să rămânem
desculţi pe munte. Din acest punct de vedere, bocancii sunt sfinţi. O pereche de adidaşi de rezervă nu este prea grea în rucsac. Bagajul îl vom purta
numai în rucsac şi va conţine obligatoriu: apă, haină de ploaie, lanterne, (cele frontale cu leduri sunt foarte bune la mers noaptea şi îşi recuperează costul
din economia de baterii). De asemenea vom avea chibrituri, un cuţit de nădejde, trusa sanitară, hârtie igienică, ochelari de soare (mai ales iarna), pălărie
de soare cu legătură sub bărbie împotriva insolaţiei, pâine sau biscuiţi pentru câini, glucoză, miere, fructe, eventual mâncare. În perioada rece, un termos
cu ceai fierbinte este o idee mai mult decât binevenită. Recomandăm cu insistenţă achiziţionarea unui dispozitiv GPS, în care să putem încărca treseul,
eventual o hartă (chiar şi din Google Earth, dacă nu găsim altceva) - foarte bun în situaţii deosebite: întuneric, ceaţă, rătăcire.
Clever Code Software 2009
Un munte pentru Dumneavoastră
Trasee turistice
Traseu nou