Revista de turism 1-2010 pag. 1

Trăim din ce in ce mai mult într-o lume virtuală. Rând pe rând curiozitatea, distracţia, cunoaşterea, relaţiile interumane, învăţarea se vehiculează aproape instantaneu între două locuri de pe mapamond, sub formă de cifre binare. O dată cu creşterea vitezei de transfer a informaţiei, a crescut şi importanţa schimbului de informaţii, iar informaţia s-a depersonalizat prin contactul mijlocit cu sursa de informaţie, începând cu scrisoarea, apoi telegraful, radioul, şi telefonul. Dezvoltarea tehnologiei a permis trimiterea la distanţă a imaginii, iar televiziunea şi apoi Internetul au beneficiat pe deplin de imagine, care alături de sunet şi textul scris au repersonalizat informaţia. Astăzi poţi să îţi priveşti în ochi prietenul virtual, sau sa simţi cu vibrează organele interne la o cursă de Formula 1. Ne aşteptăm la următorul pas, în care toate simţurile vor fi gestionate de aparate şi vom putea pipăi, mirosi şi gusta informaţia. Este bine? Este rău? Ne vom petrece toata viaţa în fotoliu, cu un serviciu la distanţă, la o bere seara cu prietenii virtuali şi apoi vom face dragoste cu prietena virtuală pe care nu o vom întâlni vreodată? Părerea noastră este că acest scenariu este cum nu se poate mai fals. Virtualizarea nu poate cuprinde decât o mică parte din viaţa şi activitatea omului. Nu putem mânca virtual, iar cineva trebuie să producă mâncare reală, nu putem să locuim într-o casă virtuală, să ne spălăm cu apă virtuală şi pentru toate acestea cineva trebuie să producă obiecte şi să presteze servicii, direct, nu din fotoliu, nu de la tastatură. Omenirea nu poate supravieţui doar cu informaţie. Fiecare etapă a dezvoltării omenirii s-a făcut exploziv: noile descoperiri au creeat mult entuziasm, beneficiile lor au fost supraestimate, apoi, treptat şi-au dobândit locul corect în viaţa omenirii. Explozia informaţională la care asistăm pare că înghite totul: comunicare, cunoaştere, artă, religie, muncă. Este evident un progres pentru omenire, dar cu timpul informaţia, care, în entuziasmul de astăzi, pare a se substitui realităţii, va fi reevaluată corect, iar utilizatorul de informaţie va descoperi că realitatea nemijlocită este infinit mai bogată decăt codificarea ei sub formă de cifre binare. Am făcut această introducere lungă pentru a căuta o motivaţie la faptul că, în România, din ce în ce mai puţină lume urcă la munte. La premisele binecunoscute: repulsia reziduală la acţiunile pioniereşti şi uteciste din vechiul regim, deschiderea frontierelor, dezinteresul autorităţilor faţă de promovarea, informarea şi întreţinerea bazei de turism montan, se adaugă şi posibilitatea practicării turismului virtual. Google Earth, precum şi multitudinea de fotografii, filme şi alte informaţii, satisfac primul impuls de curiozitate şi cunoaştere elementară ale unui potenţial turist. Este bine? Este rău? Evident orice act de cunoaştere este benefic. Chiar şi această revistă este o revistă virtuală. Dar noi invităm cititorii noştri să facă următorul pas: de la virtual la real. Este greu uneori să renunţi la confortul cotidian, este greu să faci efort cu raniţa în spate prin desişuri cu spini şi urzici, este neplăcut să depui efort şi să transpiri ore întregi, fie pe caldură insuportabilă, fie pe frig, vânt, ploaie, sau furtună, cu teama de a te rătăci sau de a te prinde noaptea. Dar organismul nostru a fost creat şi pentru aşa ceva, tânjeşte după natură. Trebuie să îi dăm şansa de a se elibera de stres, de a depune un efort complex şi variat, care tonifică musculatura, sistemul nervos şi circulaţia. Suplimentul de trăire cu care revenim de pe munte este incomparabil cu cel virtual. Încercaţi! Editorial: virtualizarea